SECŢIUNEA III: PRINCIPALELE SITURI “IPOTEŞTI-CÂNDEŞTI”

CAPITOLUL 6: MUNTENIA DE SUD-VEST

[p. 104]

6.2. Aşezările de la Dulceanca

Cele trei situri studiate se înşiră de-a lungul cursului inferior al pârâului Burdea[24], afluent stânga al râului Vedea, în câmpia Burdei, între Vedea şi Teleorman. Arealul se află la cca. 5 km. E de Roşiori, 25 km. NV de Alexandria, 40 km. E de Olt şi 45 km. N de Dunăre (toate distanţele în linie dreaptă)[25]. Cercetarea siturilor a început în 1963, în contextul încercării de a clarifica situaţia înmormântărilor hunice, şi s-a încheiat în 1992 prin publicarea monografiei siturilor Dulceanca III (acesta numai cu nivel de sfârşit de veac VII, cercetat în regim de salvare) şi Dulceanca IV.

Aşezările sunt dispuse de-a lungul marginii teraselor joase, cum a fost probabil cazul la Dulceanca I, sau grupate, cum au fost cele de la Dulceanca II şi IV. Pentru acestea din urmă, la o privire mai atentă, se poate observa o dispunere în semi-cerc, pe două rânduri, în jurul unui spaţiu presupus gol (la Dulceanca II în acest spaţiu există două cuptoare în aer liber[26]). Aceste organizări spaţiale sunt obişnuite în epocă[27]. Din nefericire nu avem certitudinea că vreunul dintre aceste situri ar fi fost explorat integral, nu contează aici din ce motive, ceea ce face ca aceste discuţii să nu fie, deocamdată, decât speculaţii.

Toate aşezările de secol VI suprapun rămăşiţe mai mult sau mai puţin consistente ale lumii dacice, în special din secolul al III-lea d. Ch.[28], şi sunt urmate, aproximativ pe aceeaşi vatră, de aşezări ceva mai târzii, de la sfârşitul sec. VII sau din secolului următor. Densitatea complexelor fiind mică, există puţine situaţii de suprapuneri.

În ce priveşte locuinţele, acestea sunt, în termenii autoarei, locuinţe de suprafaţă (uneori denumite şi colibe) sau bordeie. Acest din urmă termen este grevat în arheologie de numeroase neînţelegeri şi imprecizii; S. Dolinescu-Ferche îl angajează cu înţelesul curent de semi-bordei, respectiv locuinţă parţial îngropată în pământ. În practica arheologică acest termen defineşte locuinţe săpate minim 0,5 m. de la solul antic. Unele bordeie de la Dulceanca sunt însă foarte puţin adânci, înscriindu-se noţiunii - nici ea foarte clară - de locuinţe uşor adâncite.

La Dulceanca I sunt înregistrate cu sigla L - 12 locuinţe de suprafaţă, din care numai 4 au cuptoare şi sunt cert locuinţe

[p. 105]

(L. 1, 3, 9, 10). Alte 3 complexe ar putea fi locuinţe (L. 7, 11, 12 - distrusă), judecând după inventar. Restul complexelor sunt magazii, după cum opinează şi autoarea. În acelaşi sit s-au descoperit şi 3 bordeie, din care B. 1 şi 2 nu sunt amenajate mai jos de 0,4 m.[29], iar despre B. 3 ni se spune că a fost "săpat la mică adâncime faţă de solul antic"[30]. Mai este de semnalat un complex foarte important, numit complexul 8, care este un cuptor de olar de tip arhaic, din care s-au recuperat un vas lucrat pe roata rapidă, de volum relativ mare, cu o formă apropiată definiţiei de castron, şi 11 vase lucrate cu mâna, din care unul imită un ulcior amforoidal (fără gât şi buză), celelalte fiind oale-borcan, din care 7 întregi sau întregibile[31].

La Dulceanca II s-au descoperit 18 bordeie, cu forme destul de neregulate (în special cel notat B.19), sau cu forme mai mult elipsoidale decât rectangulare (B. 3, 9, 10), cu cuptoare de lut în colţ cruţat (ca toate celelalte bordeie). Există şi două cuptoare în aer liber, probabil acoperite. Printre celelalte complexe, sunt de remarcat două gropi, notate 16 a şi 16 b (numerotaţia complexelor este continuă, indiferent de natura lor, deci nu există atât de multe gropi), de formă ovală (cca. 1 x 0,6 m.), cu profil mai de grabă alveolat (adâncime cca. 0,3 m.), umplute cu pietriş amestecat cu cioburi, lemn ars şi chirpic (toate puţine), amestecul fiind astupat cu un strat subţire de pământ; utilitatea complexelor nu a putut fi precizată, dar cert nu au fost gropi menajere, pentru care şi profilul şi conţinutul sunt neobişnuite[32]. Există şi o groapă menajeră tipică, adâncă de 1,7 m., cu conţinut adecvat, dar este unica[33].

La Dulceanca IV s-au descoperit 9 locuinţe, din care doar 3 sunt mai adânci de 0,45 m. de la solul actual (cu maximum de 0,6 m)[34]. Dintre descoperiri mai sunt de amintit cinci gropi menajere (notate ca complexele, respectiv 2, 15, A, B, C), din care ultima cuprinde resturile aruncate ale unui cuptor, acţiune care este parte a unei refaceri[35]. Conţinutul celorlalte este obişnuit pentru gropi menajere (chirpic, fragmente de ceramică şi resturi alimentare). Adâncimea acestor gropi este modestă, una singură coborând la -0,88 m. Cinci gropi înseamnă mult pentru o aşezare de câmpie, în acest moment istoric. Acest indicator, alături de mărturiile refacerilor însemnând că, de această dată, habitatul a fost folosit o perioadă mai îndelungată (greu de estimat cât, dar probabil în intervalul 3-7 ani), situl de la Dulceanca IV trebuind a fi pus în legătură cu o perioadă de stabilitate militară la nordul Dunării. Nu putem să încheiem fără a menţiona cele două complexe considerate morminte de incineraţie, în pragul locuinţei B. 5.

Toate cotele de mai sus sunt de la solul actual, nivelul de călcare vechi fiind distrus de lucrările agricole, cu excepţia sitului Dulceanca I. Cu alte cuvinte, nu se poate garanta că la Dulceanca II şi IV nu au existat locuinţe - sau alte amenajări - de suprafaţă. Nivelul antic la Dulceanca I nu este distrus, dar nu prezintă un strat de cultură pentru secolul VI, ci numai pentru secolul III. Aceasta este o altă caracteristică a siturilor de câmpie din epoca lui Justinian, fiind, în acelaşi timp, încă o dovadă că habitatele respective au fost folosite perioade foarte scurte, pe intervale de timp de ordinul de mărime a câtorva sezoane, probabil sub trei ani. Locuiri atât de scurte nu se pot justifica numai prin practicile agriculturii extensive[36], ci printr-o situaţie militară fluidă, aceste grupuri sociale simţindu-se în pericol şi considerând că este mai prudent să-şi schimbe locaţia. Este greu de crezut că "mutarea" s-ar fi făcut atât de aproape pe cât ar sugera distanţele dintre siturile studiate aici. Pe de altă parte, deplasarea habitatului nu se făcea la

[p. 106]

distanţe mari, probabil nu mai mult de o zi de mers. Aşa cum analiza o va demonstra - mai ales când va exista factorul de comparaţie a siturilor bucureştene - omogenitatea culturală a siturilor de la Dulceanca asigură într-o oarecare măsură că avem de a face cu aceeaşi comunitate. După mutări repetate într-un perimetru relativ restrâns, în interiorul geografiei cunoscute de o populaţie agricolă, prin natura ei puţin mobilă, unele locaţii ajung să se învecineze, cum este cazul siturilor studiate de la Dulceanca. Tot aşa cum analiza o va demonstra, între cele trei situri pe care le cunoaştem există verigi lipsă, neexistând o continuitate de material ceramic.

Este interesant de observat, totuşi, că populaţia respectivă nu îşi pierde obiceiurile şi tipul de habitat al unei populaţii sedentare, deşi mutările frecvente de loc s-au desfăşurat pe o perioadă lungă de timp, mai multe decenii la rând (sau mai mult). Este clar că aşezările temporare de tip sălaş (corturi, amenajări din crengi) nu ar fi lăsat urme constatabile arheologic. Este ceea ce se întâmplă cu populaţiile în migraţie efectivă şi cauza pentru care aşezările slave sunt de negăsit în Câmpia nord-dunăreană[37]. Este ceea ce se întâmplă, posibil, chiar cu autohtonii la pragul dintre veacurile VI-VII, pentru care există mult prea puţine situri[38]. Că locuitorii de la Dulceanca sunt sedentari - o mărturiseşte cel puţin un mic detaliu tehnic specios şi particular zonei: tava de lut fixă care suplineşte bolta cuptorului[39], utilizată şi de locuitorii secolului al III-lea.

Am să profit de preexistenţa unei lucrări publicate despre siturile de la Dulceanca[40] pentru a scurta la maxim argumentaţia. În esenţă, acolo se propune următoarea secvenţă cronologică: Dulceanca IV (cu o propunere de datare în anii 20 ai veacului VI), Dulceanca II (în anii 30), Dulceanca Ia (la circa 560) şi Dulceanca Ib în jur de 570. Plecând de la constatarea existenţei a două tipuri de locuinţe şi constatând diferenţe statistice (dimensiuni, decor) între inventarele celor două serii de complexe, s-a postulat existenţa a două orizonturi de locuire, respectiv locuinţele de suprafaţă – primul orizont (I a) şi “bordeiele” (I b)[41]. Această secvenţă este rezultatul studiului comparativ pe multiple paliere (raport între tehnici decorative, profile de buză, morfologie numerică, mărimi de vas şi clase de capacitate, caracteristici generale ale siturilor, piese “semnal”, precum tipsiile) şi stabilirea unei serii coerente, care să alăture termenii cei mai apropiaţi. Desemnarea sitului de la Dulceanca IV (evident, nivelul de secol VI, nu acela de VII-VIII) drept cap de serie are numeroase motivaţii, ţinând de existenţa gropilor de provizii, de numeroasele tipsii[42], de regimul decorativ, mai simplu, mai elegant şi mai apropiat de modele sud-dunărene.

[p. 107]

Comparaţiile dintre cele trei aşezări de la Dulceanca (sau patru, dacă se acceptă cele două nivele din aşezarea I) relevă diferite diferenţe între ele. Le voi enunţa mai jos, foarte pe scurt. A se ţine cont însă că, pe ansamblul culturii Ipoteşti-Cândeşti, aceste situri au mai multe note comune decât discordante, că ele semnifică, împreună, un aspect cultural vest muntean, distinct de alte micro-zone.

În privinţa raportului între tehnici, situaţiile sunt asemănătoare. La Dulceanca I (ca să respectăm ordinea publicării) proporţiile între ceramica lucrată la roată şi cea modelată manual sunt egale[43]; la Dulceanca II se afirmă, de asemena egalitatea celor două specii[44]; la Dulceanca IV autoarea raportului nu furnizează nici cifre absolute, aşa încât nu avem decât statistica ilustraţiei publicate (care nu are decât valoare orientativă), respectiv 56,9% ceramică lucrată cu mâna. Valorile fiind apropiate – nu constituie un factor de departajare cronologică.

Dimensiunile medii ale recipientelor din cele trei situri sunt însă un indicator interesant al evoluţiilor (în ordine cronologică): volumele superioare (ale jumătăţilor superioare de vas) descresc de la 1,173 l. pentru Dulceanca IV, la 1,039 l. pentru Dulceanca II şi circa 0,9 l. pentru Dulceanca I; similar, diametrele la gură (mult mai numeroase) descriu un arc similar: 13,8 cm. (Dulceanca IV), 13,1 cm. (Dulceanca II) şi circa 11 cm. (Dulceanca I)[45]. Se va demonstra, într-un capitol următor, că tendinţa descreşterii dimensiunilor însoţeşte deteriorarea proporţiilor între tehnici, ca proces independent.

În privinţa numărului de tipsii, criteriul tipsie/ locuinţă descreşte de la 1,54 (Dulceanca IV) la 1,28 (Dulceanca II) şi 0,2 (Dulceanca I). Pe aceeaşi secvenţă cronologică propusă, descrierile cele mai frecvente ale culorii pastei ceramice par să indice o evoluţie de la roşcat-cenuşiu (la început) la brun (la sfârşit)[46].

Decorul de la Dulceanca este, pe ansamblu, mai prezent şi mai aglomerat decât la Ipoteşti. Dacă în aşezarea de pe Olt vasele lucrate la roată decorate reprezentau 53,8% (ambele subspecii), la Dulceanca IV avem aproape 80%, la Dulceanca II – 70%, iar la Dulceanca I – 48%. Maxima utilizare a decorului coincide deci cu maxima dezvoltare a culturii Ipoteşti-Cândeşti. Nici orizontul cultural anterior (Cireşanu) şi nici aspectele finale ale culturii Ipoteşti-Cândeşti nu apelează foarte mult la decor, sau preferă un decor foarte simplu, liniar. Situaţia se va schimba din nou la finalul secolului al VII-lea, cu un nou puseu - şi mai puternic – de aglomerare a decorului; şi atunci însă, în aşezările de început (cum este Dulceanca IV, orizontul “Dridu”), există încă destule exemplare nedecorate[47]. Şi ceramica arhaică modelată prezintă acelaşi trend descrescător, doar că cifrele oscilează între 7,9% şi 5,7%. Alte tendinţe remarcate pe seria cronologică de la Dulceanca se referă la evoluţia (statistică) de la decorul liniar simplu spre decorul ondulat, de la unealtă simplă la unealta cu dinţi, şi de la angajarea unui singur motiv decorativ – la două, alăturate în registre[48].

Evoluţiile morfologice şi ale claselor de capacitate sunt discuţii cu un caracter tehnic foarte pregnant şi sunt greu de rezumat pe spaţii mici. Fireşte, există grupe morfologice dominante, care dau omogenitate ansamblului, dar există grupe care predomină la începutul sau sfârşitul intervalului[49]. O observaţie interesantă este că involuţia se marchează nu numai la nivelul tehnicilor şi dimensiunilor, dar chiar la nivelul formelor, existând tendinţa de reapariţie a unor forme arhaice, de substrat dacic sau sarmatic, sugerând inserţia unor elemente străine de comunitatea de la Dulceanca (aşa cum se reflectă din celelalte aşezări), provenite probabil din E sau NE[50]. Cercetările pe linia studiilor de capacitate au atras atenţia asupra clivajului dintre arealul de pe Dâmboviţa inferioară şi bazinul Vedea[51], dar şi spre o instructivă discuţie despre capacităţile de stocare, inclusiv gropi de provizii;

[p. 108]

acestea din urmă se găsesc, cel puţin în parte, în interiorul unor locuinţe cu caracter mai special, mai mari, cu dotări mai rare (precum cuptoarele cu horn), ceea ce oferă un nesperat prilej de a înţelege mai bine aşezămintele sociale[52].

În fine, tabloul decadenţei se rotunjeşte cu sărăcirea treptată a numărului de forme ceramice în circulaţie. Astfel, dacă la Dulceanca IV procentul oalelor-borcan în ansamblul ceramicii este de “numai” 69,7%, la Dulceanca II ajunge la 76,4%, iar la Dulceanca I la aproape 90%[53], celelalte forme (castroane, tigăiţe, căni – recipiente de băut în general -, amfore, altele) fiind suprimate, rând pe rând, în favoarea unei forme universale (cea care a condus la calificarea stigmatizantă “civilizaţia-borcan”).

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – alte situri din Muntenia de vest

---

[24] Partea introductivă a acestei secţiuni este după TEODOR E. 2000, capitolul 2.

[25] FERCHE 1974, p. 19, fig. 1. Măsurate după un atlas geografic, distanţele sunt cu aprox. 5% mai mici.

[26] FERCHE 1986, p. 122, fig. 1.

[27] FERCHE 1984, p. 124, unde se prezintă o clasificare a tipurilor de organizare spaţială. Speculaţii interesante în legătură cu distribuirile spaţiale (ale construcţiilor, dar şi ale inventarului) la CURTA 1998, p. 25-26; concluziile sunt de tratat cu circumspecţie, însă modelul de intepretare a datelor de teren este unul de urmat.

[28] Situaţia se regăseşte la un număr apreciabil de aşezări ale epocii (inclusiv Ipoteşti), dar nu se datorează “continuităţii” (care ar trebui demonstrată altfel), ci faptului destul de elementar că, într-o geografie dominată de păduri seculare, vechile “curături” (pe care funcţionaseră vetrele satului sau terenurile de arătură) erau mai uşor de desţelenit decât trunchiurile cu diametrul de doi metri, cât şi probabila existenţă a unor resurse apreciate (izvoare, lunci bune de păşunat, lut de-o anume calitate sau filoane de oxizi feroşi, ş.a.). Fac aici precizarea că încetarea funcţionării primei aşezări de la Dulceanca I nu se datorează sfârşitului orizontului Cerneahov, în tragedia hunică (OLTEANU 1997, p. 23: “după consumarea acestui episod tragic, comunitatea de la Dulceanca îşi contiunuă vieţuirea revenind pe vechiul ei teritoriu”), ci începutului orizontului Cerneahov în Câmpia Română; aşezarea getică de la Dulceanca este de secol III şi face parte din orizontul cultural Chilia-Militari (BICHIR 1984).

[29] FERCHE 1974, fig. 93 pentru B.2, figura 84, coroborată cu stratigrafia de la fig. 82, pentru B.1, şi fig. 107 pentru B.3 (pentru care din plan rezultă o adâncime de numai 0,15 m.)

[30] FERCHE 1974, p. 90.

[31] Multe piese din acest complex sunt ilustrate şi în prezenta lucrare: pl. XXIV/11, XXV/18, XXXIII/69, XXXIV/72, 73, XLVI/147, 148, LXXV/165.

[32] FERCHE 1986, p. 128, fig. 5/5. Factura complexelor aminteşte de mormintele de incineraţie în groapă (fără urnă), dar nu se spune nimic despre cenuşă. Dacă depunerea este rituală (=simbolică) – cenuşa poate fi foarte puţină, deci greu de observat. Probabilitatea unor practici funerare în mijlocul aşezării este însă limitată.

[33] Absenţa gropilor menajere defineşte mai toate siturile de epocă, în special de câmpie, şi se explică probabil prin durata scurtă de utilizare a habitatului.

[34] Caracterul foarte asemănător, dar la limita unor definiţii diferite, al acestor locuinţe, o face pe autoare să le numească oscilant. În monografie (FERCHE 1992, p. 128), complexul 5 este numit bordei (“hutte”), dar într-o lucrare mai recentă (FERCHE 1995, p. 183) acelaşi complex este locuinţă de suprafaţă. În esenţă, toate locuinţele de la Dulceanca IV sunt de acelaşi tip, respectiv puţin adâncite; scopul constructorilor era acelaşi, de a înlătura humus-ul şi a-şi construi baza cuptorului în (pe) lutul nativ. Acest nivel poate oscila, iar cotele de săpătură nu pot spune nimic în absenţa unei stratigrafii propriu-zise (distruse de lucrările agricole).

[35] Situaţia este foarte rară şi indică o locuire ceva mai îndelungată, împotriva obiceiurilor epocii.

[36] A se lua ca termen de comparaţie evul mediu târziu, când se practica acelaşi tip de asolament, dar pentru care nu lipsesc nici nivelele arheologice substanţiale, nici gropile menajere.

[37] Este ceea ce s-a observat de mai multă vreme şi pentru alte regiuni învecinate. Urme ale atacurilor slave şi cutrigure se găsesc şi în Scythia Minor, în Moesia Inferior şi în Thracia, dar un orizont slav de migraţie nu există nicăieri (FERCHE 1984, p. 146; KOLEVA 1992).

[38] Problema se pune cu atât mai acut pentru societatea nord-dunăreană de epocă hunică, căreia practic nu-i cunoaştem forma de habitat (în mod arheologic; atestările literare sunt clare).

[39] FERCHE 1974, fig. 13 pentru sec. III, fig. 104 pentru sec. VI. COMŞA M. 1978 a, p. 113, 115, crede că aceste amenajări pot fi datorate şi slavilor, dar admite şi varianta unei filiaţii locale. OLTEANU 1997, p. 92, contribuie cu un detaliu interesant, legând aceste amenajări de unele soiuri de cereale de primăvară, care nu se pot decortica prin bătaie (treierare), ci numai prin uscare (uneori forţată, în lipsa unor rezerve mai mari); se pare că aceste soiuri plantate primăvara reprezentau marea majoritate a culturilor epocii.

[40] TEODOR E. 2000, unde se argumentează pe larg motivele pentru care la Dulceanca I nu se poate admite o singură fază de locuire (în esenţă, cele două serii de inventare nu se “lipesc”). Autoarea săpăturii trebuie să fi avut propriile temeri în acest sens, fiindcă într-un studiu publicat 10 ani după monografia Dulceanca I (v. FERCHE 1984, p. 124) remarcă planimetria diferită a “bordeielor” (de tip dispersat) şi a locuinţelor de suprafaţă (în linie, paralel cu lunca).

[41] În acest caz, “ridicarea la suprafaţă” (expresia aparţine Mariei Comşa) nu semnifică nicidecum vreun progres, cum ar indica mentalitatea de la finele mileniului II (şi culoarea luminoasă a sintagmei de mai sus), ci amenajări care se pot caracteriza ca tot mai superficiale, indicând o fază critică de insecuritate, cu încropeli explicit temporare, care definesc finalul secolului al VI-lea sau secolul X (COMŞA 1978 a, p. 114), care preced locuirile improvizate, nedepistabile arheologic. Amenajări mai mult sau mai puţin de suprafaţă se cunosc şi pentru începutul sec. VI (Copăceanca, infra), dar au altă explicaţie.

[42] Ideea poate apare ca surprinzătoare, şi pe drept cuvânt (s-a spus atâta vreme că tipsiile sunt un produs cultural slav...), dar voi reveni pe larg. Ordinea propusă în monografia ceramică a aşezărilor de la Dulceanca poate că este atacabilă (o voi face personal, când voi discuta seria morfologică din Câmpia Română); important, la acest moment al cercetării, este nu să am dreptate asupra unui detaliu sau altul, ci să conving asupra virtuţilor unor tehnologii neconvenţionale (în România, fiindcă altminteri...). Suntem încă foarte departe de momentul când vom putea spune că avem cunoştinţe pozitive despre istoria secolului VI şi vom putea oferi explicaţii inatacabile.

[43] FERCHE 1974, p. 90. La pagina 96 sunt date şi cifre: 11 CLRL, 125 CLRR, 126 clm, 9 clmî.

[44] FERCHE 1986, passim, adică 122 piese ceramică lucrată cu mâna şi 117 – ceramică lucrată la roată.

[45] TEODOR 2000, tabelul de la § 3.

[46] TEODOR 2000, § 4.

[47] FERCHE 1992.

[48] TEODOR E. 2000, § 5.2.

[49] TEODOR E. 2000, § 7.1.

[50] Suzana Dolnescu-Ferche a simţit aceste “corpuri străine” şi le-a pus – natural, din multe puncte de vedere – pe seama slavilor, ca şi alţi cercetători ai fenomenului. La aceste chestiuni vom reveni, pe larg.

[51] TEODOR E. 1998.

[52] TEODOR E. 2000, § 8. Aşa sunt bordeiele 9 de la Dulceanca II şi 17 de la Dulceanca IV. Întâlnirea dintre rarele gropi de provizii şi la fel de rarele cuptoare cu horn – ideale pentru uscarea grânelor – sunt un clar argument pentru aşezămintele patriarhale, cu o energică concentrare a resurselor. Acesta este, cred, sensul exact al “societăţii lipsite de clase”, cu “bunuri distribuite egal”: o distribuţie pernicioasă şi măsurată (de unde necesitatea internă de standardizare a unor recipiente, relativ bine pusă în evidenţă).

[53] TEODOR E. 2000, § 9. A se compara cu 72,3% din aşezarea de la Cireşanu sau cu cele 55,3 procente ale culturii Chilia-Militari.